Anul 2014 a fost unul dintre cei mai aglomerati pentru noi din punct de vedere al numarului de evenimente fotografiate de OC Photography si in acelasi timp ne-a dat ocazia sa participam si la cateva nunti cu foarte multi invitati. Noi observam de la adapostul camerei video atat miresele si mirii dar si pe cei care le sunt aproape si nu de putine ori suntem martori ai unor situatii amuzante sau chiar mai putin placute, care ii au in prim plan pe acestia. Inca de atunci, din 2014, mi-am propus sa scriu despre acest subiect, dar abia acum la final de sezon de nunti 2017 apuc sa il dezvolt cat de cat. Asadar, iata 5 recomandari pe care as vrea sa le fac invitatilor la o nunta si pe care as fi tare multumit daca macar cateva dintre viitoarele mirese pe care le voi fotografia le vor transmite mai departe catre cei care au urechi sa asculte.


1. Oferiti-va ajutorul viitorilor miri. Si nu o faceti doar de complezenta. In etapa organizarii, premergatoare nuntii, de cele mai multe ori, mirii si miresele se descurca excelent. In ziua nuntii, insa, din cauza aglomerarii tuturor lucrurilor pe care le au de facut intr-un interval scurt de timp si a emotiilor inerente, mai ales miresele se pot simti coplesite. Rareori, insa, le veti auzi “strigand” dupa ajutor si mai degraba vor incerca sa le rezolve pe toate de unele singure, gandind ca invitatii sunt acolo ca sa se distreze si nedorind sa-i incarce pe acestia cu problemele lor. Asa ca, desi nu va este solicitata, o mana de ajutor oferita din partea voastra este mai mult decat bine-venita, credeti-ne pe cuvant! Puteti ajuta cu preluarea/ transportul catorva invitati sositi din afara orasului si care nu secdescurca singuri, sau puteti fi de folos aducand buchetele de flori de la florarie, distribuind place-card-urile la restaurant sau rezolvand mici chestii aparute pe moment.


2. Daca nu aveti dispozitia / nu puteti sa ajutati, macar nu incurcati. Nu are rost sa dezvolt foarte multe partea asta pentru ca sunt sigur ca ati inteles la ce ma refer. Vreau doar sa spun ca am vazut cateva situatii in care invitatii au aglomerat nejustificat camera unde au loc pregatirile miresei, cand s-au auto-invitat la sedinta foto, au oferit din abundenta sfaturi nesolicitate, si-au dat cu parerea in diverse superstitii incarcatura negativa sau au presarat momente frumoase cu glume nesarate. Deci, daca simtiti ca nu puteti sa fiti utili, relaxati-va si bucurati-va alaturi de cei care v-au invitat.


3. Nu e nevoie sa fotografiati si sa filmati tot ce se intampla in jurul vostru. Pentru asta, mirii au avut grija sa angajeze un fotograf profesionist si cu siguranta acestia sunt mai bine pregatiti si echipati decat voi. Nu spun sa nu faceti cateva fotografii, insa in ultimii ani numarul telefoanelor care filmeaza si fotografiaza orice moment a devenit de-a dreptul ridicol si agasant pentru noi; aproape la fiecare nunta am cadre frumoase stricate de cate o mana care tine un telefon si apare te miri de unde. Unde mai pui ca am intalnit cazuri (rare, Slava-Domului!) de invitati care au venit sa filmeze cu tablete de 10 inchi sau cu GoPro. Nu mai bine va bucurati voi de momentele frumoase si le savurati pe cele amuzante alaturi de mirii care v-au invitat alaturi de ei?


4. Nu mai furati mireasa! Cu atat mai mult daca ea insista sa nu fie furata. Am intalnit o situatie in care mireasa incepuse sa planga ca ea nu vrea sa fie furata, in timp ce unul-doi “viteji” cotinuau sa insiste. Furatul miresei e un obicei barbar (da, chiar este, faceti putin research pe Google), demodat, care si-a pierdut orice farmec in zilele noastre, este potential periculos, si strica ritmul petrecerii pentru ca lipseste nunta de mireasa pret de aproape o ora in general.


5. Puteti sa va distrati si fara sa va imbatati in ultimul hal. Una e sa bei unul doua pahare de vin si alta e sa te faci pulbere, sa ti se faca rau si sa pierzi restul petrecerii. Unde mai pui la socoteala si ca, din nefericire, unii au prostul obicei sa-si piarda cotrolul si sa faca scandal, iar asta e cea mai rapida si sigura metoda de a strica o nunta.


Daca doriti sa cititi mai multe sfaturi pentru organizarea nuntii accesati din cand in cand blogul nostry, iar pentru a primi cea mai recenta oferta OC Photography, va invitam sa completati formularul de contact.