Imi doresc de ceva vreme sa scriu despre acest subiect pentru ca in mintea mea intortocheata dar si in lumea noastra, a fotografiei de nunta, a starnit ceva discutii. In momentul in care scriu aceste randuri, exista un trend de… sa-i spunem respingere a obiceiurilor traditionale de nunta, printre fotografii profesionisti. Chiar daca acesta reticenta fata de obiceiurile in discutie este mai mult sau mai putin comunicata mirilor, din motive care tine de respect si bun-simt, este evident ca multor fotografi nu le plac. Including me. Exceptand primul an de activitate, cand ma entuziasmam si cand respira popa in biserica, de foarte multe ori si din ce in ce mai frecvent am prejudecati legate de obiceiurile din ziua nuntii, pe care oricat de mult am incercat sa le gonesc din minte pentru ca, din principiu, consider ca toate prejudecatile sunt rele, au revenit insistent. Intarite, cu certitudine, de niste concluzii de pe „teren”, despere care am sa va vorbesc mai jos. Asa ca m-am aplecat cu atentie asupra acestei intrebari: de ce sunt asa de multi fotografi de nunta refractari cu privire la niste datini care, odinioara, obisnuiau sa constituie sarea si piperul unui astfel de eveniment? In opinia mea pentru ca…

Fotografii cauta emotiile, lor nu le plac momentele seci care se petrec atunci cand obiceiurile sunt facute doar pentru ca asa trebuie sau sunt cerute a fi facute. Noua, astia care respiram nunti week-end de week-end toata vara, ne plac trairile autentice; pe ele le cautam si din ele ne tragem seva creativitatii. Din fericire (sau, poate, din pacate!) avem ochiul format sa identificam cu usurinta fake-ul indiferent cat de bine este mascat. In graba nuntilor contemporane, insemnatatea si emotia odata-demult generate de obiceiurile traditionale romanesti din ziua nuntii, palesc in fata agitatiei permanente a vremurilor pe care le traim. Asa ca, din nefericire pentru toti cei implicati, acestea nu mai rascolesc emotii decat rareori si pentru prea putine persoane. Uneori se intampla sa se intoarca o mireasa catre mine, inaintea inceperii unui obicei si sa-mi marturiseasca pe un ton conspirativ, ceva de genul: „Eu n-as face chestia asta cu turta, dar mama si matusa au spus ca nu se poate altfel!”. In consecinta, obiceiurile risca sa apara adesea golite de orice insemnatate in fotografiile care le documenteaza, iar asta pentru ca fotografia facuta bine cu suflet, poate sa dezbrace de aparente orice om sau gest pe care acesta il face. De asta nu prea le plac fotografilor obiceiurile de nunta, iar cand vine vorba despre asta in discutia cu mirii prefera sa ii incurajeze sa le reduca la minim.

Aaaaa…ia puneti un fotograf in aceeasi incapere cu o mireasa care lacrimeaza imbratisata strans de mama ei care, la randul ei, plange mama focului, profund emotionata de impactul versurilor de la „Ia-ti mireasa ziua buna”! Observati apoi cum se transforma brusc, cum orice urma de apatie dispare de pe chipul lui si incepe sa traga cadru dupa cadru, incercand sa acopere in toate unghiurile pe care i le sopteste imaginatia in cautarea acelei fotografii care sa spuna cel mai bine povestea din fata ochilor sai! Din nefericire, aceste momente sunt din ce in ce mai rare si chiar si atunci cand apare impulsul firesc emotiilor firesti intr-o zi atat de importanta. Nu vreau sa trag pe cineva de urechi, nici n-as avea pe cine, dar de cand sunt fotograf de nunta am constatat cu intristare ca, la romani, a plange e un act rusinos. Indiferent daca e de suparare sau de bucurie, plansul e privit ca un Bau-Bau al carui unic rol e sa ne strice machiajul sau, dupa caz, sa ne demasculinizeze in fata celor care observa acest comportament „nepermis” in public.

Asa se face ca de multe ori, in loc sa surprindem miri incantati si emotionati de experienta acelor obiceiuri de nunta pe care au ales sa le urmeze, fotografiem oameni care urmeaza o insiruire de instructiuni date de catre o matusa cunoscatoare de datini stravechi. Iar cand matusa lipseste, si o face cam des in ultimii ani, am constatat amuzat ca urmatorii la rand de la care se asteapta indicatii suntem chiar noi, cei responsabili cu inregistrarea amintirilor din ziua nuntii. Dealtfel, lucrul asta se intampla atat de des, incat sunt absolut convins ca nu sunt singurul caruia i se cer indrumari. Sa ridice mana sus acel fotograf de nunta care nu a fost intrebat niciodata: „Si acum ce tre’ sa facem, domnu’ fotograf? Ca dumneavoastra stiti, doar ati mai fost la nunti!„.

Dragi viitoare mirese si viitori miri, daca ati cititi acest text legat de obiceiurile de nunta, mi-ar placea sa ramaneti cu o singura idee principala, de la domnu’ fotograf: cu certitudine nu trebuie si nu va recomand sa faceti nimic din ce simtiti ca nu va reprezinta, in ziua nuntii voastre. Sunt 100% sigur ca in multe dintre celelalte zile ale vietii voastre cotidiene faceti o multime de lucruri impuse de diverse conjuncturi, personale sau profesionale. Dar ziua nuntii voastre se presupune ca este despre voi si despre alegerile care va hranesc sufletul. Daca vreti sa urmati obiceiurile traditionale romanesti, faceti lucrul asta si va promit ca nu veti regreta nici macar o secunda. Bonus, veti avea fotografii deosebite prin care veti putea retrai aceste momente. Va indemn chiar, sa carati brazi impodobiti, jucati hora in fata blocului, rasturnati galeti cu apa si sa rupeti jarteaua cu dintii daca stiti ca toate astea sunt alegerile voastre reale si va incarca pozitiv. Faceti, insa, obiceiurile acesta de nunta si altele fara nici o tragere de inima, impinsi de la spate de vointa unor oameni care isi retraiesc nunta prin voi, si o sa va simti consumati de niste chestii in plus pe care trebuie sa le faceti intr-o zi si asa foarte plina, si singura incantare e care o veti avea va fi ca ati mai bifat ceva de pe o lista.

Cu drag si cu maxima sinceritate,

Oana si Codrin