“First Look“ – preferam sa folosim termenul englezesc pentru ca nu am reusit sa gasim pana acum o traducere potrivita – este unul dintre cele mai emotionante momente in ziua nuntii si unul dintre cele pe care noi le traim alaturi de miri la intensitate maxima.


Bineinteles, exista mai multe momente speciale pe care iubim sa le fotografiem in ziua unei nunti. Toate, insa, au in comun doua lucruri care fac orice fotograf sa exulte in anticiparea lor: faptul ca indiferent cate nunti ai fotografiat pana atunci, aceste momente nu ies niciodata la fel si pentru ca au o incarcatura emotionala deosebita.


Si cum atunci cand e multa emotie implicata apar si fotografii reusite, facem in asa fel incat atunci cand avem intalnirea premergatoare semnarii oricarui contract sa ne oprim si sa discutam despre “pregatirea” momentului de first look. Am folosit ghilimele pentru ca pregatire e mult spus, mai degraba discutam despre cum putem face in asa fel incat sa nu trecem cu vederea sau sa tratam superficial momentul si sa ne asiguram ca asiguram ca toata incarcatura emotionala e surprinsa de ambii fotografi.


Ne-am gandit sa venim in ajutorul mireselor atente la toate detaliile si sa e oferim cateva sfaturi pentru un First Look memorabil.


Anticipati momentul, dar nu-l regizati. Regia de tipul: “Mirele vine de acolo, mireasa se intoarce acum, el zambeste, ea lacrimeaza, el o strange in brate, ea se lasa pe spate” este exact opusul autenticitatii pe care o doriti in fotografii atat de cautate si distruge orice dram de emotie pentru ca mirele si mireasa se transforma in actori concentrati sa-si joace rolul in loc sa traiasca momentul. Daca angajati un wedding planner, rugati-l sa va ajute cu planificarea acestui moment.

Luati-va cateva minute pentru a va linisti si relaxa. Daca practicati meditatia, cu atat mai bine. De cele mai multe ori, ziua nuntii tinde sa fie agitata, incarcata de multe elemente si uneori de intamplari neprevazute care nu fac altceva decat sa aplice stress suplimentar pe miri: “Ia buchetul!” “Nu uita verighetele!” “Unde-am pus certificatul de casatorie?” “Te-a sunat tatal tau, suna-l inapoi si vezi ce vrea!” si cate si mai cate… Cei care sunt deja casatoriti stiu foarte bine la ce ma refer. Toate astea se intampla de obicei concomitent cu pregatirile, adica in timpul make-up-ului, coafatului, imbracatului sau chiar a sedintei de portret pe care o facem in acest moment al zilei. Momentul First Look are loc, de cele mai multe ori, la finalul pregatirilor, cand mirele vine sa ia mireasa si apoi merg impreuna spre ceremonia religioasa. Ei bine, in tota aceasta agitatie, un moment de repaos de 5 minute, in care fiecare dintre ei sa-si adune gandurile, sa se linisteasca si sa consitientizeze prezentul si unicitatea momentului e maim ult decat recomandat.


Pastrati-va intimitatea si spatiul personal. Evitati sa aglomerati incaperea in care va avea loc momentul. Binecunoscutul principiu arhitectural “less is more” isi gaseste aplicabilitate foarte buna chiar si la First Look. 20 de invitati cu camerele foto de la telefon indreptate catre mire si mireasa, incurajari de tipul “Pup-o baaaaa!!!!” care se mai aud din cand in cand din publicul format din unchi ametiti de whiskey si matusi care soptesc intre ele cu mana la gura, NU contribuie la emotia momentului. Absolut deloc. E de preferat ca doar (maxim) parintii sa asiste la acest moment, intim, emotionant si unic.


Dati frau liber emotiilor, chiar daca va coplesesc. Lasati-le sa se manifeste firesc, neingradite si nerusinandu-va cu ele. Lacrimile sunt firesti, naturale, trecatoare si mai ales umane. In plus, la o nunta, lacrimile nu sunt de tristete, ele vin din bucuria voastra autentica, din sensibilitatea parintilor care traiesc emotia clipei in care isi vad copilul casatorindu-se (nu e deloc putin!!), din constientizarea unicitatii momentului de First Look. Din pacate, cultura sociala romaneasca nu e prietenoasa cu emotiile si vede lacrimile ca pe un semn de slabiciune. Fiecare dintre noi am auzit de nenumarate ori “baietii nu plang”, “nu mai plange ca-ti strici machiajul”. Un tata care lacrimeaza vazandu-si fiica in rochie de mireasa nu comite un gest rusinos, nu e un parinte slab de inger! E un tata care si-a crescut fiica iubind-o si care constientizeaza ca acum incepe o noua etapa in viata ei,el traiesete concomitant un moment de despartire dar si de bucurie, de implinire! Machiajul se reface in cateva minute, doamnelor! Momentele astea nu mai revin niciodata. Traiti-le la intensitatea la care merita traite si lasati prostiile astea cu ascunderea emotiilor pentru alte zile, mai putin importante.


Pentru mai multe tips & tricks si idei de nunta, urmariti postarile noastre de pe Blog din categoria Sfaturi Utile.