Pe Suzana si Ovidiu i-am cunoscut prin intermediul prietenilor lor Alexandra si Mihai, mirii nostri pe care i-am fotografiat la sfarsitul lui septembrie. Astfel incat, o luna mai tarziu, pe 22 octombrie am continuat petrecerea. 🙂 E minunat cand ai sansa sa fotografiezi cupluri din aceeasi gasca de prieteni pentru ca ajungi sa te simti ca intr-o familie unde cunosti (aproape) pe toata lumea si e numai veselie si voie buna. Pregatirile au avut loc la Vila Boierului, iar cununia religioasa a fost intr-o frumoasa manastire.
Desi vremea specifica toamnei nu ne-a iertat si a plouat in prima parte a zilei, in timpul sedintei foto am avut parte de ceva clementa, reusind sa facem si fotografii afara. De atmosfera de la petrecere au avut grija cei din Trupa Atelier, una din band-urile noastre preferate, iar distractia, ei bine, se va vedea din plin in fotografii.